Cine suntem

Claudiu Ceia

Dezvoltare software,

management de proiect

Claudiu, fost bursier GovITHub, s-a întors în 2016 în țară, după mulți ani lucrați în străinătate (dintre care ultimii 4 chiar la Facebook), ambiționat să își folosească experiența de lucru în proiecte prin care să ajute cetățenii din România.

 

EXPERIENȚĂ

La GovITHub, Claudiu visa să dezvolte o aplicație IT prin care să îmbunătățească relația dintre cetățeni și autorități, printr-o aplicație utilitară numită Asistentul Cetățeanului, prin care oamenii să fie anunțați de autorități prin SMS sau mail care sunt termenele de plată pentru taxele locale, dacă le-a expirat valabilitatea actelor, când apar fenomene meteo extreme sau când se efectuează lucrări publice care îi afectează într-un fel sau altul pe cetățenii dintr-o anume localitate.

Ulterior Claudiu si-a canalizat energia pe proiectul RoDiaspora, o aplicație pentru românii din afara granițelor, care într-o primă versiune a afișat secțiile de vot din străinătate și s-a dovedit extrem de apreciată de românii care au mers la vot în Decembrie 2016.

Hotărât să își continue proiectele pentru cetățeni, Claudiu aduce în CivicTech România o experiență de peste 10 ani în project management și dezvoltarea de software online. Și-a început cariera ca Web Developer și Technical Project Manager în brațul digital al mai multor agenții de publicitate din România și Irlanda, unde a lucrat pentru branduri precum Microsoft, Nokia, Coca-Cola, Subaru și alții, și are în portofoliu mai multe premii de publicitate câștigate pentru proiectele dezvoltate cnd lucra în Dublin.

Ulterior, din 2012 până în 2016, Claudiu a lucrat ca Software Engineer la Facebook, întâi în Irlanda și apoi în SUA, unde a dezvoltat tool-uri interne și proiecte de infrastructură pentru cea mai populară companie de tehnologie din lume. Când nu scrie cod, Claudiu e pasionat de fotografie și film, maker movement și nuvele SF.