Azi sărbătorim 1 an de CivicTech România

Anul trecut pe 18 iulie se lansa CivicTech România, organizația care duce mai departe povestea începută de GovITHub. Ne-am propus atunci să continuăm digitalizarea serviciilor de utilitate publică și să transformăm România într-o societate mai bună prin puterea tehnologiei digitale și proiecte civice de impact.

Și pentru că știm că nimeni nu ne va face cadou o țară mai bună, de un an încoace alegem să lucrăm împreună pentru visurile noastre comune. Să ne motiveze ce se întâmplă în jurul nostru în loc să ne descurajeze. Așa am reușit ca în ultimul an să lansăm primele proiecte sub numele CivicTech România, să devenim furnizor în SEAP în relație cu o agenție a statului și să găsim resurse care să ne permită să continuăm pe acest drum.

Acum hai să-ți povestim cum ne propunem să sărbătorim toate astea alături de tine:


La 1 an de CivicTech România, împărtășim câteva dintre noile noastre proiecte.

Iată câteva proiecte civice care să îți redea speranța că oamenii din administrația publică și cei din domeniul privat lucrează împreună ca ambulanțele să poată ajunge la timp într-o situație de urgență, ca în instituțiile publice să fie folosită mai eficient energia electrică și ca în România să existe orașe pregătite pentru viitor:

 

RAPORT-APP DSU
Platforma electronică națională de raportare centralizată a Situațiilor de Urgență (DSU: IGSU, Ambulanța, Primiri Urgențe, Salvamont și IGAV – Aviație)
Vezi detalii >

 

OPEN ENERGY DATA
Proiect-pilot de date deschise, transparentizare și promovare de bune practici prin publicarea consumului de energie electrică din 20 de instituții publice
Vezi detalii > 

 

ALBA IULIA SMART CITY
Site-ul oficial de prezentare al proiectelor smart city implementate, funcționale și în curs de testare în municipiul Alba Iulia în anul centenarului
Vezi detalii > 

 

 


La 1 an de CivicTech România, anunțăm ghiduri de implicare civică validate de experiența de lucru de până acum.

Încă de când am plecat la drum ne-am bazat deciziile pe un set de bune practici și principii, unele împrumutate de la alții, altele dobândite din proprie experiență. Pentru cei dintre voi care vor să contribuie în mod direct la proiectele noastre însă nu știu de unde să înceapă, am pregătit o serie de ghiduri care să ajute ca punct de plecare. Iată cum lucrăm în CivicTech România:


STANDARDE PENTRU SERVICII DIGITALE
Vezi detalii >


GHID DE COLABORARE OPEN SOURCE
Vezi detalii >


COD DE CONDUITĂ
Vezi detalii >



Noutăți importante

Webinarii pentru ITiștii din ONG-uri: despre Open Source, Product Management si Securitatea Datelor în parteneriat cu TechSoup România.
Vezi detalii >

 


Topul Forbes 30 sub 30 ediția 2018
Echipa CivicTech România a fost premiată în editia din acest an.
Vezi detalii >

 

TEDx Alba Iulia
Colegul nostru Claudiu Ceia a vorbit despre digitalizarea serviciilor publice.
Vezi detalii >


Anunțăm întâlniri tematice în Comunitatea CivicTech România

În luna octombrie va avea loc în București prima noastră întâlnire  cu membrii comunității. Vrem să aducem împreună partenerii, susținătorii și voluntarii noștri și să facem o dezbatere pe baza nevoilor culese de la cetățeni și cele ale instituțiilor cu care colaborăm.

Ne dorim să participe toți cei care vor să contribuie la soluții civice. Să construim echipe. Așteptăm cât mai multe mesaje de confirmare a participării până la 31 august 2018. Vom reveni în curând cu detalii către cei interesați.

P.S. pregătim niște stickere cool pentru participanți 😉

 

La 1 an de CivicTech România, continuăm.

Vă așteptăm alături de noi! 🙂
Echipa CivicTech România